Strălucea. Era ca o stea. Ba nu, mai mult de atât. Era ca o întreagă galaxie. Plină de stele, de culori, atât de fascinantă. Era atât de frumoasă, firavă, strălucitoare, emana căldură şi iubire peste tot. Lumina drumurile altora. Era perfectă. Zâmbea mereu, dansa mereu, cânta mereu, era o explozie de fericire. Era una cu galaxia, avea stele prinse prin păr, constelații pe corp şi planete pe mâini. Era însăşi o galaxie. Cea mai fericită galaxie. Sufla praf de stele şi se ascundea printre meteoriți. În jurul ei erau mereu stele căzătoare. Era plină de culoare, de lumină. Toți se plimbau prin jurul ei si stăteau cu ea. Stăteau sub lumina ei, se încălzeau şi râdeau. Era perfect. Era perfectă. Cu toții, totul.

Până când a apărut el. O altă galaxie, mai mare, mai colorată, mai frumoasă. O galaxie puternică şi amuzantă. Avea stele în ochi, planete prin păr, constelații pe corp. Radia. Oferea şi el lumina, căldură. Era fericit, însemna fericire, oferea fericire.

2 galaxii, s-au întalnit. Ea – o galaxie mică şi colorată; El – o galaxie mare şi puternică. V-ați fi aşteptat să se întample ce mă aşteptam şi eu. Dar nu. Ce li s-a întâmplat lor a fost ceva unic. Ei erau speciali, fiecare. Dar nu erau speciali împreună. Nu se potriveau, deşi le-a fost menit să se întalnească. Ei nu au ştiut. Pur şi simplu: s-au văzut, s-au îndragostit. S-au vrut unul pe altul, 2 galaxii.

Dar mai bine nu se voiau. În momentul ciocnirii, nu doar că şi-au dat seama că nu erau potriviți unul pentru altul, ci s-au distrus pe ei. Toată fericirea, toată căldura, lumina, iubirea, tot. S-a stins. Stelele din păr şi din ochi s-au stins, constelațiile s-au deformat, planetele s-au spulberat în bucăți mici de piatră. Totul, totul era distrus. Era stins, spulberat. Doar pentru că s-au vrut împreună, s-au distrus şi pe ei înşişi.

Momentan, sub un nume anonim sau nu, eu am fost, sunt şi voi fi un copil. Un copil cu visuri.