Îmi place să cunosc oameni noi. Să vorbesc cu ei, să devină prieteni. Îmi place. Mă gândesc că e o altă șansă de a arată cine sunt eu cu adevărat, căci n-am fost, nu sunt și sper că nici nu voi fi falsă cu nimeni. Unii mă cred falsă că poate nu mă cunosc, dar eu am încercat să fiu cât se poate de „eu”, mereu.

Mă gândesc că e o șansă să mă descopere lumea, să ma vadă pe mine. Mă gândesc că e o cheie spre o prietenie nouă. O prietenie sinceră, fără secrete, fără minciuni, fără măști. Doar eu, prietenul/a meu/a, și atât. Nimic altceva. Se numește cheia sincerității. O avem? Depinde de noi. Nu doar de mine, nu doar de tine. De noi. Depinde dacă ne arătăm adevărata față si trăim așa cum vrem. Fără impuneri, fără minciuni. 

Poate mie îmi place o persoană pe care tu nu o placi. Asta nu înseamnă că sunt ciudată, nu. Asta nu înseamna ca tu ești ciudat, nu. Asta înseamna că persoana aceia ni se arată cu doua fețe diferite. Una reală, una falsă. Și noi spunem că cea reală e cea rea, unde se comportă urât. Și așa acea persoana e ignorată, e lăsată deoparte. Instant poți pierde o prietenie și greu faci una. Dar e logic că suntem pe jumătate buni, avem o parte albă în suflet și jumătate răi, partea neagră a sufletului.

Nu știu, pur și simplu mi-ai inspirat aceste cuvinte, deși am avut o banală conversație. Poate nu îți vine să crezi că am scris un articol provenit din banala noastră discuție, poate nici măcar nu o să te simți. Nu-i nimic. E pentru toți articolul.

Sub un nume anonim sau nu, am fost, sunt și voi fi eu. Momentan un copil. Un copil cu visuri.