Mulți ne punem întrebarea asta. Cred ca am mai vorbit despre asta, aici, dar vreau să revin.

Lăsând de o parte răspunsul teoretic „Mă cheamă… sunt fată/băiat…copil/adult…”, putem răspunde și filozofic, dacă vrem să spunem așa. Acest răspuns ne descrie, spune felul nostru de a fi. Nu toți știm să răspundem la întrebarea asta și, uneori, chiar dacă credem că da, nici macar persoanele din jur nu ne pot ajuta… ei nu știu cu adevărat cine suntem noi, nimeni nu știe… ei nu știu ce facem noi când suntem singuri, ce simțim… Persoana care se definește atunci când nu suntem înconjurați de oameni cunoscuți este adevărata noastră sine. Atunci nu ne ascundem de nimeni cu nimic, nu suntem influențați de nimeni, pur și simplu facem ce simțim și ce credem că e mai bine. Atunci ne putem exprima cel mai fluid sentimentele și atunci ne cuprind toate gândurile și problemele pe care avem, mici sau mari, ele tot problemele noastre sunt, cele care ne frământă și ne supară, enervează, derutează, întristează…

Oamenii pot avea o grămadă de păreri despre noi… pot avea impresia că suntem foarte reci și distanți, pe când noi am putea fi foarte deschiși. Pot crede că suntem nebuni, pe când noi, în orizonturi și înprejurimi noi, să fim timizi, să ne închidem în propria carapace. Putem fi văzuți ca cei mai egoiști oameni, dar noi să fim foarte generoși, și nu doar materialistic. Concluzia e că sunt foarte multe opinii create despre noi, adevărate sau nu. Noi nu trebuie să le punem la sulfet dacă ne pot afecta. Trebuie să continuăm să fim ca și înainte: să fim noi înșine.

Noi, ca un fel de a fi, putem alege să fim influențați, adică să ne mințim pe noi înșine, să nu putem avea plăceri și neplăceri, să nu putem opta pentru noi; putem alege să fim așa, o cu totul altă persoană în propriul corp. Mai putem alege să fim conturați de vorbele altora, să ne creăm prin reproșurile altora, să trăim cu teama că nu suntem buni așa cum suntem și că nu suntem pe placul altora, putem să trăim prin falsitate, prin teama că vor fi persoane care vor râde de noi, care își vor bătea joc de felul nostru de a fi; de cum gesticulezi, cum te comporți, cum vorbești, cum te îmbraci, cum arăți…cine ești… putem să ne schimbăm doar din teama că nu suntem pe placul altora sau din frica de a fi călcați în picioare. Sau, (există un mare „sau”) putem avea curaj, putem păși în lumină și ne putem arăta pe noi. Pe noi înșine. Adevărata persoană. Persoana aceea care apare atunci când ești singur, da, aceea. Putem fi noi! Putem să arătăm cum vrem, putem să simțim ce vrem (apropo: niciodată, dar niciodată, să nu vă cereți scuze pentru ce simțiți.), putem să avem propriile gânduri, plăceri, pasiuni, vise, stiluri… totul este să SIMȚI!!! Să simți că ești împlinit și fericit cu felul tău de a fi. Iar dacă propria ta persoană, adânc în suflet, și cu adevărat, se simte ferictă, împlinită și împăcată atunci când este influențată sau conturată de reproșuri, atunci da, poți fi așa. Dar doar atunci. Și, ascultă sfatul meu prietenesc: Fii tu însuți mereu, oricând, oricum și oriunde, indiferent de ORICE zic ceilalți, căci te vei simți genial în prorpia ta piele cu propriile impuneri și scopuri și vise… și, te asigur că, prin jurul tău, se află cel puțin o persoană care te adoră exact așa cum ești tu!

Momentan, sub un nume anonim sau nu, eu am fost, sunt, și voi fi un copil. Un copil cu visuri.