Îmi sprijineam bărbia de portiera mașinii. Urmăream cu privirea luminile încețoșate. Erau multe și erau puternice. Croiau un drum pe lângă șoseaua pe care mergeam.
Era întuneric și rece. Eu eram în mașina, dar tot simțeam frigul. Întunericul cuprindea împrejurimile ca o pătură neagră şi pufoasă. Puteai observa oamenii cum se înfofoleau în fulare şi căciuli groase de lână, cu privirile îndreptate spre bocancii umezi.
Dintr-o dată, pe colţul geamului ateriza o steluţă perfectă. Îmi aţintisem privirea spre ea, dar se topi. Se scurse pe tot geamul şi lăsă în urma ei o dâră de apă; era tot ce îi mai rămasese. Ca amintirile. După tot ce e frumos şi toate experienţele trăite, tot ce îţi mai rămân sunt amintirile.
Ningea. Prea multe amintiri ca se le valorific pe toate. Prea multe imagini îmi treceau prin cap. Prea multe momente frumoase, în care am simţit o emoţie specială. Prea multe persoane importante, prea multe. Fiecare fulg topit era o amintire. Fiecare fulg ce cădea era un moment frumos, unic şi diferit. Dar cerul? Norii? Sunt intenţiile, dorinţele şi căile prin care am ajuns să trăim acel moment. Aerul? Sunt persoanele. Pentru că fără ele, momentele nu ar mai fi aşa de fericite sau nu te-ar mai putea face să retrăieşti acea emoţie aşa de bine. E o emoţie pe care nu ştiu eu să o descriu în cuvinte, dar o pot simţi. Ca tine.
Acum tu imaginează-ţi o ninsoare. Tu o priveşti de la o fereastră, geamul fiind bariera dintre prezent si trecut. Fiecare fulg reprezenta o amintire de a ta. Aţinteşte cu privirea unul. Un singur fulg. Gândeşte-te la o amintire frumoasă de a ta. Gândeşte-te la acel râset din suflet, la acel zâmbet schiţat sincer, la acea emoţie puternică, pe care o simţi şi acum. E plăcut, nu? Acum revino la prezent, uite-te mai bine în jur şi constată că e doar o simplă ninsoare şi o simplă amintire, combinate cu puterinca ta imaginaţie, nimic mai mult.
Sub un nume anonim sau nu eu am fost, sunt şi voi rămâne un copil. Un copil cu visuri.